Miercuri seara, un anunţ făcut în direct i-a îngrozit pe iubitorii fotbalului, dar nu numai: Rică Răducanu a încetat din viaţă. Din fericire, fostul mare portar este bine, iar CANCAN.ro, site-ul nr. 1 din România, l-a filmat pe Răducanu chiar în ziua ”morţii”.
Rică nici nu bănuia ce o să se întâmple în momentul în care a ajuns acasă. Fostul mare portar a oprit maşina în faţa vilei sale din cartierul Giuleşti şi a coborât cu o pungă în mână. Era bine, mergea pe picioarele sale. Puţin mai târziu, Emanuel Terzian anunţa pe Eurosport că Răducanu ar fi încetat din viaţă. Jurnalistul sportiv a explicat şi ce s-a întâmplat. ” Noi, la Eurosport, ţinem legătura cu telespectatorii pe Facebook. Ne pun întrebări, noi le răspundem. Cineva ne-a scris pe Facebook intoxicarea asta. Am citit-o şi ne-am exprimat îndoiala. Noi nu auziserăm nimic, dar fiind trei ore în direct nu ştiam exact ce s-a întâmplat”, a spus el. În momentul în care a aflat că a ”murit”, Răducanu se afla acasă. S-a amuzat teribil. „A venit un prieten de-al meu speriat, să vadă dacă am murit. Sunt acasă, bine-mersi, am băut un şpriţ şi mă pregătesc să plec din nou la mare. Mi-a murit moartea, staţi liniştiţi, voi trăi până la 100 de ani”, a mai spus Rică Răducanu.
Rică s-a născut la 10 mai 1946 şi a debutat în Divizia A, cu Rapid Bucuresti în 1966. A câştigat campionatul României în 1967 şi cupa Romaniei în 1972. Stilul lui de a apăra a fost unul extravagant, fiind primul portar român care a marcat într-un meci oficial şi primul ce avea să fie prins în ofsaid .